Ion Barbu: Copacul

Hipnotizat de-adanca si limpedea lumina
A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sa sfarme zenitul, si, -nnebunit, sa bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.

Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneste imagina senina;
De-un stralucit albastru viziunea lui e plina,
Oricat de multe neguri în juru-i vor cadea…

Dar cand augusta toamna din nou il înfasoara
In tonuri de crepuscul, cand toamna prinde iara
Sub casca lui de frunze un rod îmbelsugat,

Atunci, intrand in simpla, obsteasca armonie
Cu tot ce-l limiteaza si-l leaga impacat,
In toamna lui, copacul se-nclina catre glie.

(adaugat de madia in http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/b/ion-barbu-7zudhuu/copacul-6zuhdst.html)

sonnet form: abba baab ccd ede

(A Life in Books)