Updates, Live: Vasile Voiculescu: CXCVII

(http://www.skytrip.ro/casa-memoriala-vasile-voiculescu-din-judetul-buzau-ob-264.html)

Cat despre literatura romana, ea il are pe V. Voiculescu, cel din Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de...
Folosind procedeul ambiguitatii artistice, poetul isi construieste ciclul celor nouazeci de poeme revendicandu-si modelul shakespearian, dar in realitate el se calauzeste, nemarturisit, de modelul Cantarii Cantarilor. Ca si în opera biblica, Dumnezeu ii este poetului-isihast un prieten care aspira sa-i devina iubit, amant si mire duhovnicesc, izvor si receptacol al comuniunii. El cauta inima poetului, ii iese in intampinare, sufera, dispera, o implora, ii e dor; prin logodirea ei, el isi cauta propria sa implinire, caci Creatorul nu e intreg decat impreuna cu creatia Lui. Logos prin excelenta, El e cuvantator, partener de dialog, El ii vorbeste poetului in limba acestuia, adica in acelasi gen literar, el insusi fiind un geniu al poeziei, adica al unui mod de existenta comunitar.

(http://www.scribd.com/doc/17229151/Ultimele-Sonete-Inchipuite-Ale-Lui-Shakespeare-In-Traducere-Imaginara-de-Vasile-Voiculescu)

Sonet CXCVII
(Ultimele Sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara)
Shakespeare’s Last Fancied Sonnets in Imaginary Translation

Nu-ti cer deloc credinta, mi-e de ajuns iubirea,
Ca sfantul trup, in orice farama ea e-intraga
Cu-tine-odata-n brate am strans nemarginirea;
Ce-mi pasa ca si altii ravnesc s-o mai culeaga!

Urzind din haos lumea, in vasta-i ratacire
Stapanul a-ncarcat-o de nebunia sa;
Dar i-a adaos, unic leac de tamaduire,
Iubirea, cheia boltii cu harul de-a visa...

Eram in aurora de aur a iubirii,
Privirile aprinse creara ceruri noi;
De cum veni amiaza canicula iubirii,

Tu tot mai groase umbre de-nghet pui intre noi;
Dar te stramut in mine cand ploapele s-astern,
Alcatuita-aievea din tot ce ai etern.

(http://www.stihari.ro/2011/02/sonet-cxcvii-de-vasile-voiculescu.html)