Curtenii Calului de Spijă

Statuia lui Henric al Patrulea langa Pont Neuf, Paris
(http://www.great-vacations-travel-guide.com/image-files/things-to-see-in-paris-henry-iv-bronze-statue.jpg)
no copyright infringement intended

Ma intorc din nou la Craii lui Mateiu. Spune Paşadia, chiar in primul capitol ca expresia asta, Craii de Curtea Veche, ii lasa pe jos pe Curtenii Calului de Spijă.

Craii de Curtea Veche, o asociere de cuvinte care ne-a transformat pe multi dintre noi in mateini inflacarati. Imi amintesc de un coleg de serviciu, cu multi ani in urma, era mult mai in varsta decat mine, un om extrem de retinut si de distant. Intamplator am pomenit odata de Crai, si i-am vazut ochii aprinzandu-i-se, capatand o stralucire cu totul speciala, da, sunt si eu matein, a zis imediat. Hai sa vorbim insa acum un pic si de Curtenii Calului de Spijă. Este vorba de o banda de talhari din Paris de pe vremea lui Ludovic al Treisprezecelea. Isi aveau locul de adunare la statuia lui Henric al Patrulea, langa Pont Neuf. Statuia este ecvestra si este de bronz, asa incat talharii cu pricina au ramas cunoscuti ca Les Chevaliers du Cheval de Bronze (ceea ce imi aminteste de vorba aceea, da' cu calu' ce-ați avut?), iar Mateiu Caragiale a talmacit-o Curtenii Calului de Spijă.

Pana aici toate bune si frumoase. Hai sa incercam sa lamurim intelesul cuvantului spijă.

Il intalnim si la Eminescu, in Împărat şi proletar:

Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.

Si mai intalnim spija si la Kogălniceanu in povestirea lui despre manastirea Putna (Ștefan cel Mare arhitect): ... Policandrul, hora, sfeșnicele cele mari și cele mici erau de argint. Unul însă din numeroșii domni răpitori ce urmară bunului Ștefan — Despot Heraclidul — le luă și făcu din ele bani, iar la mănăstire trimise altele de spijă sau bronz, pe care le văzu și Neculce. Însă și aceste se pierdură cu vreme, pentru că la anul 1760, crăpând clopotul cel mare, numit Buga, făcut de Ștefan la 1484, mitropolitul Iacob Putneanul puse de-l vărsă a doua oară și atunce se stricară și sfeșnicele și celelalte lucruri de spijă, spre a face clopotul mai mare ...

Am mai gasit spija si in alt loc, in talmacirea pe care Coşbuc o face Anacreonticelor:

De alte griji alți oameni știu;
Eu numai pentru azi port grijă,
Căci timpul e cu braț de spijă
Și mâine pot să nu mai fiu!

Dupa cum vedem, toti patru, si Eminescu, si Mateiu Caragiale, si Kogălniceanu, si Coşbuc, inteleg prin spijă si bronz acelasi lucru. Statuia de langa Pont Neuf a lui Henric al Patrulea (cu calul lui cu tot) e de bronz, așijderea si clopotul pomenit in versul eminescian, ca si sfesnicele trinise la Putna de Despot-Vodă (in locul celor de argint ), topite la randul lor de mitropolitul Iacob Putneanul spre a face clopotul cel mare. Cat despre Coşbuc, brațul de spijă sugereaza o limba de clopot (timpul care bate), deci tot la bronz ne trimite.

Ar rezulta deci de aici ca spija si bronzul sunt sinonime. Numai ca nu e chiar atat de simplu.

Daca incercam sa cautam cuvantul in dictionarele romanesti, il gasim doar in Dictionarul de Arhaisme si Regionalisme din 2002 al lui Gh. Bulgăr si Gh. Constantinescu-Dobridor (Ed. Saeculum Vizual, Bucuresti). Este data doar definitia, fara a se indica si originea cuvantului.

spíjă s.f. (reg.) acioaie (aliaj de metale)

Definitia asta complica lucrurile, pentru ca ne trimite dela spijă la acioaie, si mai ales nu specifica bronzul: un aliaj de metale poate fi bronz, dar poate fi si altceva.

Hai sa vedem ce inseamna acioaiea. De data aceasta il gasim in mai multe dictionare romanesti care spun cam acelasi lucru: ca este un nume popular dat in general metalelor si aliajelor. Cuvantul ne-a venit din limba italiana (acciaio care inseamna oțel), a patruns in limba noastra probabil pe filiera comerciala, iar sensul a evoluat, nemaiavand legatura exclusiva cu oțelul. Poate fi bronz, poate fi si alt aliaj. In argoul romanesc a ajuns sa desemneze un metal, aliaj sau bijuterie fara mare valoare.

Dicționaru limbii românești din 1939 al lui August Scriban (Institutu de Arte Grafice Presa Bună, Iasi) insista un pic mai mult pe intelesul de bronz, dand cateva exemple: se spune ironic glas de acioaie pentru un glas prea patrunzator (deci bubuind ca un clopot, iar clopotul e de bronz), ca in urmatoarea propozitie, a'nceput cu glasu ei de acioaie. Tot acolo am gasit pentru acioaie si intelesul de talangă. O observatie: remarcati lipsa articolului hotarat (l) in referintele la dictionarul lui Scriban: aceasta pentru ca el a fost autorul unui sistem ortografic fonetic, caracterizat, printre altele, prin absența notării articolului hotărât -l și prin reintroducerea semnelor ŭ și ĭ.

Spija si acioaia avand acelasi inteles, reiese ca e vorba de un termen care a evoluat in timp, ajungand sa desemneze azi un aliaj in genere (chiar un obiect fara mare valoare care este fabricat dintr-un aliaj oarecare). Aceasta evolutie semantica explica pentru ce scriitorii nostri clasici foloseau cuvantul spijă in loc de bronz, iar specialistii care analizeaza astazi Craii de Curtea Veche (de exemplu Alexandru George in Vatra) mentioneaza ca sinonim contemporan cuvantul fontă.

Sigur ca fonta-i fontă iar bronzu-i bronz. Diferenta e mare, insa e vorba de evolutia semantica a termenului de spijă. Doar ca evolutia aceasta ar trebui si demonstrata, ca altfel ajungem sa confundam merele cu perele. Iar pentru a face aceasta demonstratie vom pleca dela un termen care este sinonim perfect cu fonta. Este vorba despre tuci (termen care de altfel este si oferit direct ca sinonim pentru spijă, de exemplu in http://yistamate.wordpress.com/2009/03/08/addenda-la-alkhemika-skemata/).

Mergem din nou la dictionarele romanesti si vedem ca tuci ne vine din limba turca: tuç (care este forma populara a lui tunç). Iar cuvantul turcesc tuç vine la randul lui din persana sau araba (in ambele طوچ  twch). Doar ca in limba turca tunç nu inseamna tuci, ci bronz! Si ce e si mai interesant, desi originea cuvantului turcesc este persana / araba, acolo tucii nu mai desemneaza bronzul, ca sa zic asa: in arabeste bronz este برونز adica brwnz, iar in persana برنزی brnza! Cuvintele isi au o evolutie semantica in orice limba, si in romaneste, si in turceste, si in arabeste sau persana.

Ei bine, ce concluzie am putea sa tragem? Eu as zice ca tuci, acioaie, spijă au evoluat semantic de-a lungul veacurilor, fiecare insemnand la un moment dat ba acelasi lucru, ba altceva, ba bronz, ba fontă, ba termen generic pentru un aliaj oarecare.

(Mateiu Caragiale)