Da Vinci, dupa vedere

Codul lui Da Vinci, un film, o carte, o teorie. Si un fenomen sociologic. Tirajul cartii e urias. Si langa ea a inflorit o intreaga literatura. Codul decodat, Adevarul din spatele codului, Adevaratul cod, Codul in editie speciala ilustrata. Exista jocuri video "Da Vinci Code", exista jocuri de puzzle "Da Vinci Code", exista T-shirts "Da Vinci Code"

Unii sunt entuziasmati de teorie. Altii o considera o aiureala. Altii o condamna.

Am urmarit acum cateva zile la televizor o emisiune la care participau un preot catolic (filmul si cartea sunt lucrari de fictiune si trebuie sa le luam ca atare), un pastor "born again" (cartea si filmul sunt un atac la adresa Scripturii), un pastor "liberal Christian" (filmul trebuie vazut neaparat si trebuie discutat, din discutiile noastre ne vom imbogati ideile pe care le avem despre Cristos).

M-a impresionat opinia pastorului "liberal Christian" - discutiile in contradictoriu despre viata lui Iisus nu ne conduc neparat la pierderea credintei, ci pot sa ne intareasca.

Dar totusi, filmul nu trebuie vazut neaparat.

Fac o deosebire intre film, carte si teorie.

Teoria: pot discuta in contradictoriu cu cineva pe seama celor scrise in Biblie. Pot discuta daca Iisus a fost casatorit sau nu, pot aduce argumentele mele pentru care cred ca nu a fost casatorit.

Dar o teorie care ma duce la urmasi ai lui Iisus traind azi imi insulta inteligenta.

Pot discuta cu cineva daca biserica a ascuns sau nu secrete neconvenabile, dar banuiesc ca daca voiau sa termine pentru totdeauna asemenea taine, nu asteptau sa apara Opus Dei (a fost intemeiata in 1928). Iar cui poate sa creada ca din Opus Dei fac parte flacai de teapa celui din roman, eu nu ma simt in stare sa ii zic decat, "hai, lugu lugu, treci la culcare"

Cartea are o prima jumatate care este foarte bine scrisa. Atat timp cat cei doi eroi cauta ceva fara sa stie ce vor gasi, in contratimp cu asasinul si in contratimp cu politia care ii banuieste pe ei, e de citit pe nerasuflate.

Jumatatea a doua, in care secretul se dezvaluie rezista doar prin faptul ca esti de acum cucerit de carte.

Filmul are o prima jumatate care nu face decat sa ilustreze cartea. Nu stiu daca intelegi prea multe din film cand nu ai citit romanul inainte.

Si paradoxal, filmul se salveaza in a doua jumatate, pentru ca atunci apare Sir Leigh Teabing, care e interpretat de un actor de geniu, Ian McKellen. El creaza un personaj fascinant, jucand toate nuantele echivocului. E si nu e criminal, e si nu e sentimental, e si nu e nebun. Si cata vreme McKellen este pe ecran, se produce miracolul, te face sa crezi in teorie pentru ca te face sa crezi in el.

Numai ca spre sfarsit Ian McKellen trebuie sa dispara, ca asa este scenariul, iar noi ramanem cu Tom Hanks si cu Audrey Tautou, care raman si ei ingroziti de ridicolul teoriei.

Cam asta, I rest my case.