Estimp

Nil Desperandum
(Never Despair)
no copyright infringement intended

We are too quick in declaring Latin a dead language, as there are today even blogs in Latin, like for instance Nil Desperandum, that is superb in all respects. The owner is a Pennsylvanian student who chose a quote from Ovid (cum carmine crescit et annus), suggesting a contemporary adaptation (cum anno cresci et venter). Okay, actually my post is not about Latin, rather about two Romanian words that have Latin origins.

Ne grabim considerand latina o limba moarta, se mai scrie si azi pe latineste, exista chiar si bloguri in latina, ca de exemplu Nil Desperandum, care mi-a placut foarte mult. Cel care tine acest blog este un student din Pennsylvania, care si-a ales un adagiu al lui Ovidiu (cum carmine crescit et annus), propunand insa o interpretare personala (cum anno crescit et venter).

De fapt nu de limba latina vreau sa vorbesc, ci de doua cuvinte romanesti care se folosesc rar in ziua de azi si care isi au originea in limba latina. Unul din aceste cuvinte este estimp, celalalt este anțărț.

Estimp (cu variantele sale, istimp si ăstimp) vine din latinescul istum tempus, numai ca expresia latina inseamna literal în aceasta vreme, pe cand dictionarele romanesti indica pentru estimp un sens mai restrictiv, în acest an. August Scriban da un exemplu in dictionarul sau, estimp nu s´a făcut fîn mult, fînu din estimp e bun (adica în acest an nu s-a făcut fân mult, fânul din acest an e bun - remarcati si ortografia utilizata de Scriban, care ar fi dorit sa se renunte la articolul hotarat -l, pe considerente fonetice). Ca sa explic diferenta dintre în aceasta vreme si în acest an este bine sa dau cateva exemple din scriitorii nostri clasici.

Nicolae Filimon in Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala: doi prieteni discuta despre lucruri care li s-au intamplat recent, si la un moment dat unul intreaba, Spune-mi numai, ai fost estimp la teatrul italian? L-ar fi putut intreba la fel daca a fost anul acesta la teatrul italian.

Tot cu sensul de în acest an il foloseste pe estimp si Alexandru Odobescu in Pseudo-Kynegetikos:

...m-a amenințat că are să se supere pe mine autorul comediei Revizorul general, care s-a jucat iarna trecută la teatrul național din București. Această amenințare eu însă am privit-o ca un ce cu totul imposibil, căci amabilul și spirituosul autor știe bine cât am stăruit eu pentru ca comedia d-sale să se joace precum o scrisese, și apoi oricine poate vedea în fâșioarele Revistei contimporane de estimp, unde această comedie se tipărește, cum că numele lui N. Gogol figurează în fruntea imitațiunii române.

Rezulta clar, zic eu, din context, sensul in care Odobescu il foloseste pe estimp: din moment ce piesa lui Gogol s-a jucat iarna trecută, inseamna ca fâșioarele Revistei contimporane sunt cele din acest an.

In schimb sensul pe care Mateiu Caragiale i-l da lui estimp in Craii de Curtea Veche este acela de în aceasta vreme (sau în aceeași vreme), dar nu de în acest an. Diferenta este subtila, si o voi exemplifica prin doua fragmente:

Cum era atunci cu putință ca omul de carte și de Curte care ar fi făcut podoaba zilelor de la Weimar, să se fi învoit a împărtăși de seara până dimineața dezmățarea unui Pirgu, ca apuseanul subțire în gusturi și lingav să guste pastrama și turburelul, schembeaua și prăștina, ca vechiul vienez piedut în vraja visului mozartian să asculte ciamparalele și bidineaua? Îi ațipea estimp oare voința, era cumva victima fără răspundere a vreunei sminteli stranii? Eu unul am crezut că da și mă îndoiesc ca o altă tălmăcire să fi părut mai firească oricui ar fi știut ce îngrozitoare clironomie împovăra în privința aceasta pe Pașadia.

Acolo stam de față la dichiseala ei ce se prelungea până seara. Estimp istorisea. Protipendada a trei sferturi de veac o cunoscuse în ființă...

Aici estimp nu mai inseamna în acest an pentru ca se refera la o actiune simultana alteia, insa in trecut. Sensul aici este în timp ce. Greseste oare Mateiu? Eu zic ca nu, el foloseste toate potentialitatile ascunse in cuvantul respectiv.

Hai sa vedem ce e si cu anțărț. Originea cuvantului este tot latineasca: anno tertio, care literal inseamna al treilea an, pe cata vreme anțărț are (in dictionarele romanesti) sensul de cu doi ani in urmă. Insa, zic eu, si aici exista potentialiati semantice interesante. Hai sa dau cateva exemple.

Gheorghe Asachi in Albina, țânțarul și musca:

Dar precum anțărț am scris
O idee minunată
Într-o foaie învățată,
Nu lua ceara din floare,
C-a fi mai luminătoare,
Mai vâscoasă și mai plină
De-i lua-o din rășină.

Vasile Alecsandri in Chirița în Iași:

Pune-ți în gând, soro, că mai anțărț la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca să iau înghețată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit înghețatele pe ziua aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii și-i zic ritos: monsiu cela, mai destupă o putină pentru hatârul meu!... și el s-o mâniet zicând că nu-i de la Gogomănești!... Curioji îs nemții iștia!

Bogdan Petriceicu Hasdeu in Răzvan și Vidra:

Mă robise mai anțărț, când au trecut
Prin moșia mea Flămânzii, o moșie lângă Prut.
Asta n-ar fi fost nimica, să nu fi luat cu mine
Un chimir cu trei fâșicuri pline, pline, pline, pline:
Cel dintâi era cu taleri, altul numai cu florinți,
Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți!...
Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de samă,
Avea-n juru-i acățate zece năsturași de-alamă..

Daca in poezia lui Asachi am putea sa ne gandim la Dar precum acum doi ani am scris, in comedia lui Alecsandri  (ca si in drama lui Hasdeu) acel mai anțărț, ne trimite mai curand spre mai an, cu alte cuvinte largeste sensul semantic prin relativizare. Si aici ajungem la celebrul Unde sunt zăpezile d'anțărț?, poate pe nedrept ironizat, pentru ca Où sont les neiges d'antan?, talmacit superb prin unde sunt zapezile de mai an?, ne trimite de fapt la echivalenta dintre anțărț si mai an.

Bine, bine, si atunci cum e bine sa folosim cele doua cuvinte? Chiar daca le exploram potentialitatile ascunse in ele, e bine sa le stim sensul principal, asa cum e definit in dictionare. Si vreau sa inchei cu un fragment din Ioan Slavici (Gura Satului), un fragment superb, cum e tot ce a scris:

Pentru ca să-i lămurească, Mihu le spuse apoi câte și unde-i sunt pământurile, care sunt moștenite de la bunicul său, care sunt câștigate de tatăl său și care sunt agonisite de dânsul, și le spune cât rod a adunat estimp, cât an și cât anțărț.

(Mateiu Caragiale)