O Carte Pentru Iubitorii de Cărţi

Helene Hanff in her later years
source: http://freespace.virgin.net/angela.garry/obit3.jpg
(http://womenineuropeanhistory.org/index.php?title=Helene_Hanff)
no copyright infringement intended

(click here for the English version)


În general sunt un cititor dezordonat - sunt mereu gata sa încep o carte peste altă carte pe care tocmai am început-o. Între timp vin zilele în care serviciul nu îmi lasă dispoziţie sufletească să deschid cartea începută, apoi apare o noua carte.

Până la urmă cărţile se strânseseră una peste alta în stânga laptopului meu, aşa că am luat o decizie dramatică: am luat toate cărţile şi le-am pus una peste alta în bibliotecă, lăsând lângă mine doar una. Pe care am terminat-o peste câteva zile, în parc, aşezat pe o bancă în faţa lacului.

Începusem să citesc Vacile lui Stalin de Sofi Oksanen, între timp apăruse Dogmatica Bisericii a lui Karl Barth, peste el antologia de literatură contemporană arabă/persană/turcă/pakistaneză a lui Reza Aslan (cu câteva poeme de Forough Farrokhzād, printre altele), peste antologie Orasul Domnului al lui Paulo Lins, găsisem apoi în mall o carte foarte subţire dar consistentă despre cultura americană contemporană, apoi am găsit 84 Charing Cross Road a lui Helene Hanff, şi după două zile mi-a venit o comandă pe care o făcusem: două cărţi de Daniel Alarcón. Am început să citesc Lost City Radio, una din cele doua cărţi, apoi mi-am dat seama că 84 Charing Cross Road este atât de frumoasă încât e păcat să nu o termin. Mi-am pus toate celelalte cărţi una peste alta, cum zic, şi am terminat de citit cartea despre anticariatul londonez de pe strada Charing Cross.

O carte superbă, întemeiată pe o poveste reală. O scriitoare fără bani din New York (cum sunt mai toţi scriitorii din New York - oraşul ăsta îşi devorează artiştii), cu o mare dragoste pentru cărţi rare, cărţi vechi, literatură clasică, în orice caz cărţi de mare calitate, s-a adresat odată unui anticariat londonez (era in anul 1949), care îi putea livra cărţi de acel soi la preţuri foarte mici. Şi a urmat o corespondenţă de douăzeci de ani între ea şi Frank Doel, anticarul îndrăgostit şi el de carte clasică, şi îndrăgostit de meseria lui, ea nu a reuşit să vină niciodată la Londra, pentru că mereu apărea ceva presant financiar, dar iubea Londra, visa oraşul de pe Tamisa, visa să îi simtă trotuarele murdare sub talpa pantofilor, îşi imagina fiecare stradă, iar relaţia dintre ea şi anticar a fost o mare prietenie sentimentală. Nu dragoste, nu e cuvântul potrivit, a fost ceva greu de definit. Amândoi iubeau cartea de valoare, amândoi iubeau ediţia bibliofilă, şi amândoi îşi asteptau unul altuia scrisorile. Ea expansivă, el reţinut, dar treptat gândind amândoi la aceleaşi cărţi, înţelegându-se dintr-un cuvânt.

Frank Doel
source: HalfBloodPrincess
(http://www.findagrave.com/cgi-bin/fg.cgi?page=gr&GRid=28967369)
no copyright infringement intended

Cartea am găsit-o în engleză, şi e o engleză superbă, greu de înţeles chiar toate cuvintele, pentru că ea ştia să se joace cu ele şi să folosească deseori vorbe cu dublu sens - însă e o engleză superbă, şi nu te saturi sa reciteşti fiecare pagină, parcă te mângâie pe suflet, îţi mângâie ochii, îţi mângâie mintea.

A fost ecranizată, în 1987, un film cu Anne Bancroft şi Anthony Hopkins. Nu am reuşit să îl văd în întregime, s-a dat odată la televizor şi am prins doar câteva scene din el. Imi pare rau. Poate se mai dă odată, cine ştie.

(video by Sophya Again)

Cartea este de fapt publicarea corespondenţei lor. Iar ea a reuşit cu cartea asta să aibă în sfârşit succes financiar, şi să îşi permită o călătorie la Londra. El murise, anticariatul nu mai exista. Fiecare din cei ce vizitează Londra, vine cu ideile sale gata făcute despre oraş, despre străzi, despre locuri. Idei făcute în timp, din cărţi, din filme, din multă visare. Iar Londra îi oferă fiecăruia imaginea pe care acesta şi-a făcut-o despre ea. E un oraş cu o mie de feţe.

Nu am fost niciodată la Londra. Aş vrea sa merg măcar odată şi să stau cateva zile, o săptămână. Să îi simt şi eu trotuarele murdare sub talpa pantofilor, asa cum îşi dorise şi Helene Hanff. Şi să o compar cu Londra din cărţile citite de mine, cu cea din filmele despre ea pe care le-am văzut, şi cu toate gândurile pe care le-am avut despre ea.

Marks and Co. bookshop in London when it was still standing
source: http://www.bartsbookshelf.co.uk/wp-content/uploads/2009/01/marksandco.jpg
(http://womenineuropeanhistory.org/index.php?title=Helene_Hanff)
no copyright infringement intended

Însă poate că voi reuşi altceva: să încerc să găsesc cărţile ciudate despre care vorbeşte ea în scrisorile ei. Poate voi găsi ceva pe web. Şi eu am pasiunea cărţilor care au pe ele marca trecerii dela un cititor îndrăgostit de carte la altul. Nişte adnotări in chineză la o carte de teologie scrisă de Richard Niebuhr, o dedicaţie făcută unchiului meu pe o carte despre istoria Naţionalului bucureştean (pe copertă Aristide Demetriade în Hamlet), o carte franţuzească veche de tot, adnotată tot de unchiul meu, era adolescent pe vremea aceea, şi cartea îi aparţinuse unei străbunici (o misterioasă doamnă Koronidy), un volum de ode horaţiene în latineşte cu comentarii în franceză, şi cu adnotări ale unui alt unchi, un volum de psalmi creat pe un caiet de dictando şi având ca iluminuri desene de locuri fantastice din India, junglă, cetăţi, animale - psalm după psalm copiat în acest fel de cineva îndrăgostit de soţia lui, voia să i-o dăruiască atunci când avea să fie gata, dar a murit prea devreme - fiul lor avea să tipărească volumul aşa cum il făcuse tătâne-său.

Şi uite aşa ajungem dela câteva cărţi  pe care le-am tot lăsat apucându-mă de altele până la străzile Londrei şi la Conversatiile Imaginare ale lui Walter Savage Landor.


(Helene Hanff)