Tasmania - tărâmul miracolelor stranii - şi Nicholas Shakespeare
Să presupunem că te cheamă Shakespeare (Nicholas, e drept). Dacă te chema Valentin Rasputin, ai fi scris despre Siberia, cu duhurile ostroavelor şi râurilor, şi cu tainele din sufletele ţăranilor. Mateiu Caragiale să fi fost, ai fi scris despre craii ale căror suflete ne bântuie dintotdeauna.
Dar pe tine te cheamă Nicholas Shakespeare. Nu-ţi rămâne decât să devii romancier, şi să scrii despre Tasmania.
Insula asta este o bucată de spaţiu extraterestru adusă pe Pămant cu un rost anume: de câte ori vrei să descrii ceva ce este straniu, sau de necrezut, sau neverificabil, sau hăt departe, ei bine, spui Tasmania, şi gata, lumea pricepe.
Va mai fi hălăduind pe acolo tigrul tasmanian? Sau văr-su, diavolul tasmanian? Este aerul acolo atât de curat încât te hrăneşti numai respirându-l?
Ei bine, tigrul tasmanian există, şi aerul este curat, există şi Nicholas Shakespeare, şi există şi romanul scris de el, care se numeşte In Tasmania
În Tasmania casele sunt toate la marginea Pământului. Dincolo de ele, neantul.
(Nicholas Shakespeare)
Labels: Nicholas Shakespeare
0 Comments:
Post a Comment
<< Home