Barbu Paris Mumuleanu

Rost de poezii adecă stihuri
Acum întâi alcătuite în limba Românească
de Paris Mumuleanu
În București.
În cea de nou făcută Tipografie
1820
(Tipărituri Româneşti Vechi)
no copyright infringement intended

Mumulean glas de durere
(Mihai Eminescu, Epigonii)

Versurile lui Barbu Paris Mumuleanu nu au rezistat vremii. Generația imediat următoare avea să aducă un salt valoric extraordinar și să dea câteva dintre marile nume ale literaturii române. Mumuleanu scrisese poezii erotice destul de monotone (primele sale versuri, în manieră anacreontică, promovau o filosofie hedonistă, devenise apoi un moralist și urmând modelul lui La Bruyère, combătuse viciile sociale într-o suită de portrete satirizând parveniții, lingușitorii, zgârciții, înfumurații, flecarii, pedanții - wiki).

Importanța lui Mumuleanu în istoria literaturii romane este însă alta: în epoca aceea, în care identitatea natională se cristaliza, versurile lui au jucat un rol esențial: de normator al limbii române. Un istoric german din zilele noastre, Hagen Schulze, care este o autoritate în domeniul istoriei premoderne europene, face o afirmație foarte tranșantă în lucrarea sa Stat și națiune în istoria europeană (trad. rom. Ed. Polirom 2003): Mumuleanu a ridicat româna de la stadiul de dialect al țăranilor la rangul de limbă literară, asemănător rolului jucat de Ivar Aasen pentru limba norvegiană, sau Adamantios Korais pentru limba greacă. Nu am citit încă lucrarea istoricului german (doar am citit despre ea, ceea ce bine înțeles că nu e acelasi lucru), însă mi-am comandat-o și urmează să îmi sosească în vreo două sau trei săptămâni. Voi reveni atunci asupra afirmației lui Hagen Schulze.

Câteva date biografice ale lui Barbu Paris Mumuleanu, pe care le-am găsit sintetizate în Buletinul Literar Titi Tudorancea: s-a născut la Slatina în 1794, fiu al unui mămular (negustor de mărunțișuri) din Bircii, (sat aflat în apropiere de Scornicești); a fost autodidact, având șansa de a se instrui singur în casa lui Dinu Constantin Filipescu, baș-boier al Valahiei, fiind supraveghetor al copiilor acestuia - se pare că a fost plecat pentru o perioadă la Paris, împreună cu familia boierului; cea mai mare parte a vieții avea să o petreacă la București; a fost apreciat și susținut de Ion Heliade Rădulescu și a colaborat la gazeta acestuia, Curierul Românesc. A murit la Bucuresti în 1836, răpus de boală și sărăcie. Când scrii versuri poți păți o grămadă de lucruri bune sau mai puțin bune, poți deveni cunoscut, lăudat, criticat, apreciat, desființat, orice, nimic din toate astea nu aduce și bani.

În timpul vieții și-a publicat două volume de versuri: Rost de poezii, adecă stihuri, în 1820 și Caracteruri, în 1825. După moartea sa, Ion Heliade Rădulescu avea să îi publice un volum de Poezii, in 1837. Si odata cu volumul, a publicat un apel:

Răposatul Barbu Paris Mămuleanu murind în anul trecut, a lăsat o familie numeroasă de mici copii nevârstnici, băieţi şi fete şi o soţie văduvă fără nicio stare, neputând să lase nimic fiilor săi, decât un nume cinstit şi câteva poezii netipărite. (…) Un creştin s-a găsit şi le-a şi pus în tipar, dar ca să se poată face vreun ajutor acestei vrednice de toată ajutorinţa familii, nu e destul să fie tipărită cartea, ea trebuie să se şi cumpere de către amatori şi negoţul cărţilor până acum nu este întins în ţara noastră. Pentru care sunt rugaţi toţi câţi simt că li se bate ceva în inimă când văd nenorocirea altuia, că le tremură buza şi li se umplu ochii de lacrămi când aud un prunc că cere pâine la mama sa, care neavând de unde să i-o dea, ridică ochii la cer, să alerge spre cumpărarea şi desfacerea acestor cărţi pe la cunoscuţii lor. Acest om a cântat nenorocirea patriei, a veselit pe mulţi cu poeziile sale, a fost cel dintâi care a făcut pe români să vadă şi ei tipărite oarecari poezii mai regulate, a alergat plin de bucurie ca să slujească la mii de oameni. Masa lui era deschisă la mulţi săraci, casa lui a găzduit pe mulţi călători şi e păcat de Dumnezeu, copilaşii lui să fie străini în pământul lor. Nu întind mâna, căci nu ştiu să ceară, dar fiecare ţine câte o carte a părintelui lor, o întind la cei ce îi aud şi zic: «Ni-e foame»

(http://www.gazetanoua.ro/index.php?mod=stiri&id=15669&title=Barbu-Paris-Mumuleanu--poetul-care-a-creat-limba-romana-literara.html)

• Alt Chip
• Cei Mari 
• Amor de Muiare Bătrână
• Pentru cei ce să bucură la zestre și iau mueri urâte
• Pentru bărbații carii să însoară bătrâni și vor să ia mueri tinere 

(A Life in Books)