O, ce ciudă, cât mă mir,
D-al celor mari caractir!
Ce schimbate la ei firi,
Ce gusturi, ce diferiri!
Precum ceriul de pământ,
Aşa ei de cei mici sunt.
Toţi trândavi, toţi lenevoşi,
Nestatornici, furtunoşi,
N-au ei fapte bărbăteşti,
Toţi au minţi copilăreşti
Toţi de mititei iubesc
Lucruri care nu-i cinstesc.
Toţi, de când sunt băieţei,
Înclinează lângă ei
Oameni care-i linguşesc,
Care-i laud' şi-i slăvesc.
Totdeauna cei mari vor
Să aibă-n casele lor
Prefăcuţi ce le vorbesc
Tot cele ce ei voiesc.
Vor de mulţi fi-ncungiuraţi,
Să stea-ntre ei îngâmfaţi,
Să le dea închinăciuni,
Să le spuie la minciuni.
Ei adevăr nu voiesc,
Nu le place, nici iubesc.
Socotesc că câte fac
Şi la alţi oameni le plac,
Şi d-ar greşi cât de mult,
Ei îndreptări nu ascult.
Ei în sine socotesc
Că la nimic nu greşesc.
Nu le place-a fi-ndreptaţi,
Vor a fi tot lăudaţi.
Fac mese mari, cheltuiesc,
Chem oaspeţi ce-i linguşesc,
Să-i aude că-s galanţi,
Sunt nobili, sunt figuranţi:
Şi cu mesele ce dau,
Şi mai mari defăimări au,
Că satură şi hrăiesc
Pe corbii ce-i păgubesc;
Iar nu dau la cei lipsiţi,
La cei săraci şi smeriţi,
Ci la bârfaşi ce le spun
Basne la ei când s-adun.
Toate cei mari câte fac
Pentru fală că le plac,
Nu fac pentru ajutor,
Sau gândind la viitor,
Fac s-auză că-i slăvesc
Băsnaşii ce-i linguşesc.
La curte când plec şi vin
Vor să vază cum să-nchin
Oameni mulţi care-i aştept
Cu mâinile strânşi la piept.
Ei gândesc că nu-s născuţi,
Ci din cer de sus căzuţi,
De a fi poruncitori,
Celor mici stăpânitori,
Iar cei mici sunt născuţi,
Numai pentru ei făcuţi.
Pe cei mici îi socotesc
Viermi, nu oameni ce trăiesc.
Zic cum că le sunt datori
A le fi lor slujitori,
Cu nume că-s de neam bun,
Cum vor pe cei mici supun.
Fie cât de nenvăţaţi,
Cât neghiobi, cât desfânaţi,
L-e destul că-s neam mărit
Dântr-un sânge strălucit,
D-un marchez, graf lăudat,
Din vrun prinţip luminat,
Şi n-alerg, nu ostenesc,
Cei mici pentru ei muncesc.
Nici după ştiinţi alerg.
Nici la şcoală-ndestul merg
Zic că n-au ce osteni,
Lor le-e-ndestul a ceti,
N-au atâtea trebuinţi
Ca cei mici de multe ştiinţi,
Au venituri, pot trăi
Fără d-a mai osteni,
Ş-ntr-aceste fumuri fac
Cu cei mici orice le plac.
Dau cu caleştile lor
Peste cei mici de-i omor.
Zioa umblă la plimbări,
Noaptea şed la desfătări
Şed la cărţi, dau, păgubesc,
Pierd avutul părintesc.
Vin la zioă, desperaţi,
Par că-s lei înverşunaţi.
Se culcă degrab' gemând,
Spume, foc pe nas lăsând.
Apoi dorm până la prânz,
Zic, nu-s negustor să vânz
Nici nu-s oameni lucrători,
A să scula până-n zori.
Şi cei ce-a-i întâlni vor,
Aştept pân' săli, pân' pridvor
La toate oricum voiesc
Pe cei mici îi învârtesc.
D-au cu cei mici socoteli,
Fie cât de bagateli,
Îi port sărmanii de nas,
Până de urât le las.
Toţi acei mari şi bogaţi
Sunt foarte neruşinaţi.
Toţi mint, jur, făgăduiesc,
La nevoi când îi găsesc.
De loc virtute nu au,
Pe minciuni jurământ dau
Când au trebi, sunt în nevoi,
Supun p-ăi mici ca pe boi;
Li se jur, făgăduiesc
Lucruri ce pă ei hrănesc.
Le dau nădejdi pân' la cer,
Ori la câte ei le cer.
Le dau loc, îi pun de şed
Şi cei mici sârmanii cred,
Alerg, să primejduiesc,
La câte-i îndatoresc.
Cred ţirmoniile lor,
Şi-i supun la câte vor.
Apoi dacă-şi săvârşesc
Acea treabă ce-o voiesc,
Nu că cu ei nu mai şăd,
Dar trece şi nici nu-i văd.
Trec repede ş-îngâmfaţi,
S-arăt că sunt supăraţi,
Sau de şed, iar nu şed mult,
Zic n-am vreme să te-ascult.
Cu azi, cu mâine-i prelungesc.
Până deznădăjduiesc.
Fug sărmanii necăjiţi,
Le pare rău, ş-îs căiţi.
Îş împut de ce-au făcut
Şi de vremea ce-au pierdut.
Nu ştiu că sunt mincinoşi,
Şireţi, diplomaticoşi,
Şi că cunoştinţa lor
Este scurtă pă picior.
Nici prieteşug păzesc,
Nici rudenia cinstesc.
Şi cei mici de mii de ori
De le-ar sluji cu sudori,
Odată d-au şchiopătat,
Toate alte s-au uitat.
La ei nu e adevăr
Nici măcar cât vârf de păr,
Socotind că sunt mai mari,
Cu putere şi mai tari,
Nu poate fi defăimaţi,
De cei mai mici judecaţi
Iar cei mici orice greşesc,
Ei degrab-îi osândesc,
Şi supunerea ce-o dau,
Zic că datorie au,
Şi că meritarisesc,
Acei mici de le slujesc.
Toţi se socotesc pă ei
Că sunt fii de dumnezei.
Ei nu sunt cunoscători
Faptei, buni răsplătitori.
Uită că e-ndatorat
Şi cu jurământ legat.
Ei caracter nu cinstesc,
Nici om din om osibesc.
La ei este cunoscut,
Ajutat, cinstit, văzut,
Cine este verigaş
Linguşitor şi băsnaş.
Iar alţii cu alte datorii,
De le-a face măcar mii,
Surda umblă, ostenesc,
Că ei nu le răsplătesc;
În zadar fac voia lor,
Că nu pot fi la favor.
Ce oaie lup a putut,
Ca să-l aibă cunoscut?
Că ea vrând prieteşug,
El hrăneşte vicleşug
(Barbu Paris Mumuleanu)
Labels: Barbu Paris Mumuleanu
