Casian Balabasciuc: Singurătatea Strămoşilor

(https://www.facebook.com/profile.php?id=1829232415#!/photo.php?fbid=1350058051380&set=a.1350053771273.42769.1829232415&type=3&theater)

O imagine uluitoare, care imi aduce din nou aminte de Umbrele Stramosilor Uitati, filmul lui Parajanov de care inca nu am curajul sa scriu. Sunt oare singure umbrele mosilor si stramosilor pe care i-am uitat de mult? Sau poate dintotdeauna? Nu, noi suntem singuri, pentru ca nu le vedem, dar ele, umbrele, se misca printre noi si ne stau alaturi, fara sa o stim, brat si tarie. Ne spun cine suntem, chiar daca nu avem vreme sa ii auzim.

In seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci,
Suite de batranii mei pe branci,
Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,

(Arghezi)

La Washington, la Galeria Nationala de acolo, am vazut un potir din sardonix despre care se stie ca a fost folosit intr-o biserica din Alexandria Egiptului in primul veac al erei noastre. Pe la anul 1000 se afla la o abatie de langa Paris, unde i-a fost adaugat un cadru de aur si argint, cu o montura de pietre pretioase. Unii se avanta sa spuna ca este cupa Graalului - dar asta nu este decat o speculatie, fireste. Sunt insa tot stramosii, pe care i-am uitat, si care ne asteapta rabdatori.


(Casian Balabasciuc)

(Parajanov)