Ganduri la Almodovar - Melancolia rosului

Obsesia lui Almodovar pentru rosu.
Exista un tablou de Degas, Madame Camus, care este o nebunie de rosu. Este la Washington, la National Gallery. Rosul ii da picturii aceleia un soi de magie. Rosul poate fi magic.

Dar rosul lui Almodovar este altul.

Rufino Tamayo, mexicanul, are la Phillips Collection, tot in Washington, un tablou intitulat Carnival. Mascatii lui sunt tristi, si sunt colorati in rosu.
Dar e si acesta un alt soi de rosu.

Rosul lui Tizian, in portretul cardinalului Pietro Bembo, parca el seamana cu rosul lui Almodovar. E un rosu clar, in alte picturi ale lui Tizian e mai nuantat, in portretul dogelui Andrea Gritti, sau in superbul portret al lui Ranuccio Farnese, ca sa nu mai vorbesc de nuantele extraordinare de rosu din pictura lui El Greco, Sfantul Ildefonso - toate la Galeria din Washington.

Da, rosul lui Almodovar este altfel. Este oare ceea ce ii da dimensiunea baroca? Sau ceea ce subliniaza dimensiunea kitsch? Arhitectura filmelor lui e baroca, atmosfera e kitsh, un kitsch cautat, parca pentru a echilibra grandoarea baroca.

Dar este in aceeasi galerie de arta din Washington o pictura care imi aminteste cel mai mult de Almodovar. Autorul nu este cunoscut cu certitudine, pictura ii este atribuita lui Louis-Joseph Le Lorrain, un francez din secolul XVIII. Titlul lucrarii - Trei figuri imbracate pentru o mascarada - doi barbati si o femeie, un trio elegant si enigmatic. Grandoarea costumelor si a settingului, melancolia privirilor adauga maretiei si sporeste enigma - si este vorba de un bal mascat - mastile, alta obsesie a lui Almodovar - acesti trei eroi par a astepta in uleiul picturii cuminti si majestuosi - suntem inca in Anul Domnului 1740, iar eroii nostri vor juca intr-un film de Almodovar, peste doua sute cinzeci de ani - pana atunci asteapta, mareti si melancolici in rama tabloului atribuit lui Lorrain.








(Almodovar)