Loin du 16ème is a wonderful vignette, of elegant, discreet poignancy, created by Walter Salles for Paris, je t'aime: a young immigrant in Paris, waking up every morning in her room some place in the outskirts of Paris; leaving her baby in a daycare; the baby is crying, the mother comes back for a minute to sing a lullaby, the baby is charmed; the mother goes on with her commute to the work place, a family in downtown where she takes care of their baby; the baby is crying, the servant sings him the lullaby, the baby is charmed; and the servant thinks it should have been different.
Qué linda manito que tengo yo,
qué linda y blanquita que Dios me dio
Qué lindos ojitos que tengo yo,
qué lindos y negritos que Dios me dio
Qué linda boquita que tengo yo,
qué linda y rojita que Dios me dio
Qué lindas patitas que tengo yo,
qué lindas y gorditas que Dios me dio
Diarios de Motocicleta (The Motorcycle Diaries), made by the great Brazilian director Walter Salles in 2004, with Robert Redford as executive producer. A movie following closely the travel notes of a young Argentinean who made in 1952, together with a friend, a long journey across Latin America. The intention was to make it on a motorbike, only old Poderosa was definitely torn out and passed away quickly. The journey went on anyway, as anyone can expect.
After watching the movie I found the book, The Motorcycle Diaries, and I read it at one shot. It’s full of freshness, of that sympathetic craziness that looks true only in your early twenties; it’s full of empathy for every new situation and new encounter. Nothing fake, nothing pompous. The young author of the diary would become after some years well known in the world at large; by that time he was just a young dreamy guy. His name was Ernesto Guevara.
In the leading role a great Mexican actor, Gael Garcia Bernal, very well seconded, in some kind of counterpoint, by Rodrigo De La Serna (who, by the way, is a second cousin of Guevara).
Das Kapital meets Easy Rider, wrote Times about Diarios de Motocicleta. I would rather disagree with this judgment. We all know that the young sympathetic guy from the movie will become Che one day, only he doesn’t know it: the tone is warm and slightly humorous. The future of the personage is only a very discreet allusion in the movie; it is true that the situations encountered on the journey rise questions and suggest roads to follow, and the scene at Machu Pichhu transmits in a forceful way the emotion of the hero, his sudden awareness of what the South American identity means; but the movie succeeds in avoiding to be a political lecture. It is the merit here of the director, Walter Salles; it is also the merit of Gael Garcia Bernal, who is maybe one of the most intelligent actors of his generation.
To understand the spirit of Diarios de Motocicleta I think we should compare it with another movie of Salles, Central do Brasil; a journey through a universe that is, like the heroes of the movie, in the making, open to any outcome, with a destiny not yet crystallized. And the empathy between the heroes and the universe they are traversing is total; both universe and heroes are fully open to each other.
A commentator found, I think, the most perfect tag for this movie:
Nuestra inquietud, nuestro espíritu soñador y el incansable amor por la ruta (Paler23)
Me Encanto la manera en que el Muchachito dice Este viene a ser el Muro inca y el Otro el Muro de los Incapaces (que eran los Espanoles).. una broma.. que encierra gran verdad (Rittoshi)
Central do Brasil (Central Station) is amazing. To say only that's one of the greatest movies ever it's unjust. It's much more than a great movie. It's so heavy in human values that it couldn't carry more. Behind the apparent serenity of the cinematic eye, calmly following the abject and the divine that are mixed together, behind this is a burning, passionate belief in the infinite capacity of redemption that's hidden in us.
Says movie director Walter Salles, I come from a country and a continent whose identity is in the making, where things are not yet crystallized. And that's true for each of his personages; like their country, their characters are on the making, they are on the road. The kid, Josué (played incredibly by Vinicius de Oliveira, a shoe shine boy found by Walter Salles on the street), can become a crock, like old Dora (the great Brazilian actress Fernanda Montenegro). After all also Dora came in life from a similar childhood. Anything can happen, and the movie does not want to say us explicitly what will be with them in the future.
The end of the movie is open potentially to any outcome, however the tone is optimist. The director doesn't know what will happen to Josué and to Dora; however he cannot look at their adventures but with an immense sympathy, for Josué is looking for his father while Dora is looking for her chance in life, and on the road they open themselves more and more one to the other.
A road where picaresque happenings come one after the other, abjection and unexpected humanity, mishaps in a chain solved by unexpected miracles, it's Brazil, land of extremes, open, like Josué and Dora, to any future, a country followed by the eye of Salles with an immense sympathy, because the country is also on the road, like the heroes.
And says again Walter Salles, I don't think we can say what the Latin American identity is, but I think we can try to look for the reverberations from it... and for this, you have to try to capture reality as it happens.
Paris, je t'aime! Nu-l cititi daca vreti sa-l vedeti mai intai
Sunt in masina pe o strada ingusta si incerc sa parchez. O masina vrea sa plece, se razgandeste. Injur in gand. O alta masina pleaca. Astept sa iasa de langa trotuar ca sa pot parca. Sunt claxonat din spate. Injur. Parchez, tamponand usor masina din fata si pe cea din spate. Mai injur odata in gand. Sunt nebarbierit, obosit, prost dispus. O femeie superba. Asta e, nu barbatii aleg. Femeia lesina langa masina mea. Ies sa o ajut. Se strange deodata o gramada de lume. Sa va ajut sa puneti sotia pe bancheta. Nu protestez. Sunt singur cu ea in masina. Imi zambeste, esti un om bun. Mormai ceva, timid. Multumesc mult, o sa plec acum, am ora la doctor. Va pot conduce eu. Nu e nevoie, e aproape. Pot astepta pana iesiti, azi sunt liber. Imi zambeste - Deodata sunt tanar, asezat pe chei alaturi de alti doi prieteni care au cate o vorba pentru orice gagica de pe drum. Gagicile stiu sa raspunda. E cald si e frumos. Langa mine o tanara algerianca, blugi si broboada. Ne asculta in tacere. Se ridica sa plece, niste golani ii pun piedica, ea cade. Ma reped sa o ajut. Se aseaza langa mine. Incerc sa ii pun eu hijab-ul pe cap. Stiu ca nu e bine, nu e talibanca sa ii acopar fata. Rade, isi aranjeaza singura broboada. De ce porti hijab? pentru ca imi simt identitatea mai bine. Voi de ce va luati de gagici? Daca vrei sa ii placi unei fete nu trebuie sa ii vorbesti asa. Dar eu nu vorbeam asa ca ei. Am vazut. Tu esti altfel. Plec. Unde? La moschee. Ai inebunit, te iei de o musulmanca? Vrei sa te taie Ben Laden? Dau din mana si fug dupa ea spre moschee. O astept sa iasa. Cand ma vede are cel mai frumos zambet pe care l-am vazut. Iese un batran si ii pune mana dupa umeri. Asa e la musulmani, sotul e mult mai batran. Bunicule, el e tanarul care m-a ajutat. Esti un tanar brav. Imi da mana. pleaca mai departe. Raman incurcat. Se intoarce si imi zambeste, tinere, daca ai acelasi drum, poti sa ne intovarasesti. Ce studiezi? Istoria. Nepoata mea studiaza jurnalistica, va lucra la Le Monde - Deodata te afli intr-un mic atelier, asezat undeva intr-un demisol. La o masa un tanar timid. Iti place de el. Incepi sa ii vorbesti, tanarul tace. Nu prea esti vorbaret, zici, tace. Nu crezi in potriviri de suflet? Tace. Eu cred. Mi-ar place sa ne mai vedem. Uite, iti dau numarul meu de telefon. Sunt sigur ca suntem suflete pereche. Astept sa ma suni. Iesi, tanarul il intreaba pe patron in engleza, ce a vrut omul ala? Patronul zambeste, esti atat de naiv, nu ai vazut pana acum filme de Van Sant? - Intre timp ti-ai schimbat sexul. Esti o tanara, mama singura. Ai venit din Brazilia. Faci menajul intr-o familie bogata. Dimineata iti iei bebelusul si il lasi la cresa. Bebelusul plange ca il lasi. Te intorci, ii canti un lulaby. Adoarme fericit, iei metroul, il schimbi, schimbi cu altul, iei un autobuz, ai ajuns. Da-mi un telefon la pranz sa imi spui ca e totul in regula. Doamna pleaca. Bebelusul plange. Ii canti lulaby-ul tau brazilian. Adoarme fericit. Walter Salles ne spune numai atat, am inteles deodata totul despre Clichy. - Esti din nou barbat. esti batran, ras in cap, costum si cravata. Esti comis-voiajor, trebuie sa vinzi un produs cosmetic unui salon asiatic de frumusete. Esti dat afara de patroana, o tanara tailandeza care stie judo. Dai un telefon sefului tau, n-a mers. Trebuie sa mearga, daca le vinzi produsul ai un bonus. Te intorci. Incepi cu asiata un dans salbatic. Se amorezeaza de tine. Iti ia produsul, tu pleci victorios, Chris Doyle o aseza pe asiata intre doi zgarie nori intr-o fotograma superba. Cine nu a inteles fragmentul acesta, sa mearga sa vada Chungkin Expres, apoi il va intelege. Povestea filmului incepe cu Griffith si Bitzer, cu Eisenstein si Tisse, dar pana la Wong Kar-Wai si Chris Doyle este preistorie - Nu mai esti batran, esti intre doua varste. Semeni cu Steve Buscemi. Astepti metroul, te uiti pe ghidul de conversatie. Pe peronul de vis-a-vis un tanar saruta cu foc o tanara si o pipaie pe poponeatza. In ghid scrie, statiile de metro sunt in general sigure, dar e bine sa evitati privirea directa. Tanarul incepe sa iti strige ceva si sa iti faca semne cu un deget intins in sus, te uiti pe ghid sa vezi ce inseamna poponar batran, tanara a ajuns langa tine si te saruta, ramai uluit, simti pumni in fata, cazi, iar fata ii spune, asa imi placi, hai acasa, pleaca, el framantandu-i curul salbatic - Esti din nou femeie. Sotul si fetita sunt langa tine. Baietelul nu mai e de o saptamana. Ii placeau atat de mult cartile cu poze cu cowboy. Si fotbalul. Sotul te mangaie, nu ai mancat nimic. nu e bine asa. Taci si te gandesti la baietel. Baietelul te striga. iesi dupa el. E seara si e intuneric, dar pe unde treci tu e lumina orbitoare. (O fi stiut Magritte ceva :) Wilem Dafoe e cowboy calare, palarie, cizme, pinteni. Te intreaba, ai curaj sa mergi dupa mine sa iti vezi baietelul? Sigur ca da. Baietelul te mangaie, mamico, eu sunt bine aici, joc fotbal tot timpul, tu trebuie sa te intorci la taticu si la surioara, au nevoie de tine. Sotul te mangaie. Hai acasa - Esti furnizor de droguri. O clienta s-a indragostit de tine. E Maggie Gyllenhaal. Ii dai drogul, iti da banii, vrea sa lungeasca momentul. Spune ca nu are exact, asa ca te invita la o bere. Iti cere numarul de telefon. Dupa o ora te suna. Nu ai timp de ea, ai un client important. Il trimiti pe asociatul tau, care ii spune acelasi lucru, aveti grija, e tare. Intreaba de ce nu ai venit tu - Iti suna telefonul, Natalie Portman iti spune ca nu te mai iubeste. gata, s-a terminat. Timp de vreo cinci minute iti amintesti toata istoria voastra. Ai trecut pe langa casa ei, ai auzit-o repetand o tirada. Nu stiai ca e actrita, te-ai oprit sa o asculti, te-a intrebat ce stai sa te uiti la ea. Pe urma a vazut ca porti un baston alb. S-a indragostit de tine. Ati fost de multe ori impreuna la film, chiar daca tu nu vezi, dar ea se ghemuie toata in tine. De acum vei merge singur la film si vei plange. Telefonul suna, te-am pacalit, hai ca vin acum la tine. Si povestea o spune frumos Tom Tykwer.
De unde stiai ca voiam sa vad un film de Olivier Assayas? A fost sotul lui Maggie Cheung, cea din In the Mood for Love. Si a scris o carte despre Hou Hsiao-Hsien, pe care nu reusesc sa o gasesc. Si a pus povestile astea de cinci minute laolalta, fiecare e atat de diferita, dar el le-a dat ritmul unei povesti unice.
E de acum noapte si mergi spre casa. O vampira suge sangele unui barbat care moare epuizat. Te opresti fascinat. Te priveste si ea fascinata. Cazi, iti spargi capul si mori, vine spre tine, incepeti amandoi sa va sugeti sangele cu pofta - Tanara te asteapta si este suparata. incerci sa o imbunezi. O iei dupa umeri, iti da mana de-o parte. Ti-am zis sa te lasi de fumat. Ah, de aceea esti suparata, uite, sting tigara. O iei din nou dupa umeri. Iti da mana la o parte. Ajungeti in dreptul unui carucior. E nepotelul tau acolo. Multumesc taticule, in doua ore ma intorc de la film. Pleaca, impreuna cu prietena ei. te apleci asupra nepotelului, iti aprinzi o tigara, o stingi. Esti Nick Nolte si povestea ta e spusa de Alfonso Cuaron - O astepti pe nevasta in restaurant. trebuie sa ii spui ca vei divorta, ai o iubita tanara. Nevasta vine si incepe sa planga. Stie de acum? Nu, dar a aflat de la doctor ca are leucemie. Intr-o fractiune de secunda ti-l inchipui pe doctor, ascuns sub fata lui Javier Camara. Nu ii mai spui sotiei nimic, renunti la amanta, stai cu ea si te porti ca si cand ai fi indragostit. In felul asta ajungi chiar sa fii indragostit, moare in bratele tale si tu inebunesti - Zaci ucis, iti curge sange din abdomen unde ai fost injunghiat, sora de la salvare e negresa ca tine. O stii, ea nu te stie, erai indragostit de ea si cand o vedeai ii fredonai o melodie din Camerun. I-o fredonezi si acum cand mori. Nu e nevoie sa ii spui nimic, ea intelege totul. Povestea ta ii apare deodata foarte clar in minte.
Esti din nou femeie. Ai vreo 45 de ani. Grasa, singura, ai invatat franceza la un curs seral, in Colorado, ai un accent de rad toti din sala cand te aud. Ai venit aici pentru o saptamana. Mai mult nu ai cum sa iti lasi cei doi catei. Te-ai plimbat peste tot, cu ghidul in mana. Acum e ultima zi, esti obosita, te asezi pe o banca. Toti sunt perechi. De ce esti singura? Au trecut unsperezece ani de cand te-ai certat cu Johnny, e de acum insurat, cu copii. Iti scoti sandvisul. Cum pot oamenii sa fie impreuna? Asta este, fiecare cu norocul lui. Dar Alexander Payne este bun cu tine. Aveam sa aud de el din nou intr-un interviu dat de Cristi Puiu. Si deodata intelegi ca nu mai esti singura. Intelegi intr-un moment ca te-ai indragostit de Paris si ca Parisul s-a indragostit de tine.
