Vasile Ernu, Oraşul în care nu se moare
Oraşul în care nu se moare sau cum a devenit Basarabia o Siberie caldă. Despre originile afacerii „suflete moarte”
----
Partea cea mai interesantă din economie nu este partea oficială ci cea neoficială, economia neagră. De ce? Pentru că această parte tenebră spune mult mai multe despre ce este în esenţă economia, acestă relaţie de schimb şi de gospodărire, şi mai ales despre realitatea sociatăţii în care această economie funcţionează.
O istorie a economiei cît de cît reală nu ar trebui să fie doar o istorie a economiei „oficioase” ci şi o istorie a economiei tenebre despre care mai nimeni nu vorbeşte sistematic. Adică nu o istorie a tehnicilor de acumulare reglementate ci o istorie a furtului, a contrabandei, a speculaţiei, a paradisurilor fiscale, a dereglementărilor de tot felul, a pirateriei, a războaielor economice, a colonialismului etc. Economia neagră este poate cel mai complex fenomen economic şi esenţa economiei. Aşa cum o istorie a politicii ar trebui să fie nu o istorie a păcii ci una a războiului. Pacea, această formă de război dusă cu alte mijloace, fiind doar pauza de odinhnă dintre taberele diverse care se războiesc permanent.
Dar să revin la povestea promisă: oraşul în care nu se moare.
Povestea s-a întîmplat în secolul XIX. În tînăra gubernie a Imperiului Rus, în Besarabia, este exilat cunoscutul poet rus Alexandr Sergheevici Puşkin. Mai multe surse indică că aici a aflat el de schema economică „suflete moarte” pe care „o vinde” lui Gogol cînd revine la Petersburg. Am povestit recent istoria asta. Schema era simplă: ţăranii iobagi care mureau nu erau trecuţi direct în registrele statului din multe cauze administrative şi atunci cîţiva ani moşierul plătea pentru ei impozite ca şi cum ar fi vii. Uneori aceste „suflete moarte” erau impozitate ani de zile ca şi cum ei sînt încă subiecţi economici.
Cei care cumpărau aceste „suflete moarte” îi scăpau pe moşieri de o grijă şi de costuri. Scopul afacerii: strămutarea lor în alte gubernii unde businessmanul îşi deschidea o afacere bănoasă care putea fi deschisă doar dacă aveai un anumit număr de „suflete”, fie ele şi moarte, dar în registru să fie vii. Era afacerea „noilor parveniţi” şi a celor puşi pe căpătuială repede.
Însă în una din zile Puşkin primeşte invitaţia să meargă la Bender (Tighina – numele folosit de administraţia română), oraşul „port”, „cetatea de pe mal”.
Colonelul Limprandi îl invită pe Puşkin la Bender şi-i spune că „Bender este oraşul în care nimeni nu moare”.
Poetul devine curios şi întreabă: cum adică nimeni nu moare? Şi atunci află povesta fascinantă a „nemuririi oraşului” care nu e decît o schemă economică.
În oraşul B., cum ar spune Gogol, se refugia multă lume. În secolul XIX-ce în general în Basarabia a început să crească mult populaţia regiunii nu din cauza natalităţii ci din cauza migraţiei.
De ce? Pentrucă gubernia tînără Basarabia era controlată puţin, slab administrată, la periferia Imperiului, departe de mîna lungă a ţarului. Noi pămînturi, noi afaceri, lipsă de control, de iobăgie. Aici puteai să te ascunzi în „micul buzunar al Imperiului”. Cum ziceau comercianţii evrei: Kişnev e la dracu-n praznic.
În oraşe vin afaceriştii şi aventurierii de tot felul. Aici fug bandiţii de la Odesa cînd îi caută potera. Aici fug ţăranii iobagi care au probleme. Aici fug toate sectele din Imperiu: alternativa era Siberia. Basarabia devine Siberia caldă şi însorită a acestor fugari şi aventurieri (multe din aceste poveşti le găsiţi în Mica trilogie a marginalilor).
Ce se întîmpla însă cu cei care ajung aici? Cum fac ei să-şi piardă urma? Ei bine, la Bender se inventează schema, „suflete moarte” pe invers.
În Bender nu se moare: orice mort din oraş este „înviat” prin schimbul de „suflet” cu un refugiat. Decedatul nu este trecut în registru ci este înlocuit cu un refugiat. Practic refugiatul în Basarabia primeşte actele unui mort contra unei sume. Un soi de „luare de cetăţenie”, „luare de identitate” a mortului.
Aşa că orice ţăran, bandit, afacerist sau sectant care ajungea aici putea uşor să-şi schimbe identitatea cu un cetăţean mort, cu un „suflet mort”, ca să-şi piardă vechea identitate. Adică să-şi cumpere o nouă identitate curată, legală. Îşi putea alege chiar şi CV-ul pentru că toţi aveau o mică descriere: cine ce a fost în viaţa reală.
În oraşul Bender mulţi ani nu a murit nimeni. Aici nu se moare, aici totul se transformă. Aici şi moarte capătă viaţă. Economică. Deloc întîmplător peste mulţi ani doi scritori geniali, Ilf şi Petrov, şi-au numit eroul lor principal, etalonul combinatorului perfect, Bender. Ostap Bender.
Iată ce poate face o adevărată economie ;)
Acum în această gubernie mor şi cei vii.
Sau cel puţin fug în alte regiuni ale lumii aproape morţi pentru a „reînvia”.
(мой комментарий: пиздец Bасиле! продолжай в том же духе!)
(Vasile Ernu)
(Gogol)
(Pushkin)
Labels: Gogol, Pushkin, Vasile Ernu
posted by Pierre Radulescu at
12:21 PM
|
0 comments
